Nvidia GTX 470M scoasa din fabricatie dupa numai 2 luni ?

Desi modelul GTX 470M, varful de gama al placilor video  pentru laptop de la Nvidia, a fost anuntat cu doar cu 2 luni in urma, se pare ca Nvidia si-a anuntat partenerii ca acesta urmeaza sa iasa din fabricatie in urmatoarele doua saptamani. Acest lucru este cel putin bizar, avand in vedere ca laptopuri cu astfel de placi video s-au livrat doar timp de 5-6 saptamani, prea putin pentru a avea  impact pe piata laptopurilor ultra-performante. De asemenea nu exista vreun indiciu ca acest model ar avea defecte de fabricatie, neexistand plangeri in acest sens (cel putin nu oficial).

Singura explicatie ar fi ca Nvidia se pregateste sa lanseze la CES 2011 un nou model pentru gama de varf, zvonurile indicand modelul GTX 580M. Nu se poate spune cu certitudine daca intr-adevar acest model va fi lansat atunci, dar se stie ca Nvidia va lansa undeva in jur de 6-7 ianuarie seria 500M de placi video pentru laptopuri. Unele modele 500M au aparut deja pe piata, dar in afara de denumire si frecventele un pic mai ridicate, nu difera prin nimic notabil fata de seria 400M.

De asemenea, ar fi bine sa amintim ca tot la CES 2011 (6-9 ianurie) AMD urmeaza sa anunte oficial seria Radeon 6000M pentru laptopuri. Unele modele 6000M au aparut deja pe piata, dar deocamdata sunt doar niste placi video din generatia Mobility 5000 sub alt nume.

Nvidia lanseaza pe piata primele placi video GTX 470M

De mai mult timp se stia ca Nvidia urma sa umple golul ramas intre procesoarele grafice GTX 460M (72W TDP) si GTX 480M (100W TDP) cu modelul GTX 470M (75W TDP). Partea buna este ca incepand de astazi, modelul GTX 470M se poate gasi pe piata in modelele de laptop Clevo (Eurocom/Sager/MySN/Kobaltcomputers etc). In Romania laptopurile Clevo dedicate gamerilor se gasesc mai greu, in prezent doar OEM.ro comercializandu-le. Insa acestea se pot comanda fara probleme de la alte magazine din spatiul UE.

Modelul GTX 470M face parte din clasa de varf si se pare ca va oferi in medie o performanta cam cu 15% mai mare fata de modelul GTX 460M si cam cu 5% mai mare fata de placa competitoare AMD/ATI Mobility 5870. Este bine de mentionat ca desi pe ansamblu placa AMD Mobility 5870 ofera o performanta foarte buna, in jocurile care utilizeaza Directx 11 aceasta este mai putin evidenta decat in cazul placilor video Nvidia.

Din nefericire, politica de preturi Nvidia nu este foarte prietenoasa cu buzunarul consumatorilor. Se pare ca o placa video cu procesor grafic 470M va costa in jur de $700-$750, adica cam cu $425 (400 euro in UE) mai mult decat o placa video AMD Mobility 5870 si cu $395 (375 euro in UE) mai mult decat o placa video GTX 460M. Acest pret o apropie foarte mult de placile video GTX 480M care costa in jur de $850 si sunt un pic mai performante.