Placi video: Generalitati

Asemenea procesorului, placa video este o componenta esentiala in alegerea unui laptop, fiind responsabila pentru tot ce inseamna aplicatie vizuala. Aceasta precizare, desi suna cliseistic, este necesara pentru a intelege importanta placii video. Multi experti auto-proclamati si anumiti retaileri, pun accent pe rolul placii video in rularea jocurilor, insa placa video are un rol destul de important si in cazul aplicatiile esentiale, precum interfata de management a desktopului (desktop environment). De exemplu, sistemele de operare precum Vista sau Windows 7 folosesc interfata Aero, interfata responsabila pentru intreaga identitate vizuala a sistemului : de la efectele de transparenta pana la miscarea cursiva a ferestrelor. O placa video foarte slaba, cum este cazul multor netbook-urilor, va necesita reducerea acestei interfete la ceva mult mai simplu si mai putin atractiv vizual.

Mai mult, rolul placii video in rularea filmelor este esential. Un film Full HD (1080p) nu va rula coerent pe o placa video slaba. Cu cat imaginea care trebuie sa apara pe ecran este mai complexa si mai mare (in termeni de rezolutie), cu atat placa video este mai solicitata. In topul aplicatiilor foarte solicitante pentru placa video, troneaza jocurile 3D si programele de editare si modelare grafica (3D si 2D) alaturi de programele de montaj video. Drept urmare, cei care vor sa utilizeze in mod constant pe laptopul lor astfel de aplicatii, trebuie sa fie pregatiti sa investeasca intr-o solutie grafica performanta.

Pentru a avea o imagine cat mai clara a ofertei de placi video de pe piata laptopurilor, este necesara o intelegere mai aprofundata a specificatiilor tehnice pe care acestea le au. De aceea vom incepe prin a mentiona ca desi se face referire la o placa video ca la o singura componenta, ea este de fapt formata din mai multe componente, dintre care cele mai importante sunt procesorul grafic si memoria video (grafica). Performantele unei placi video sunt in mare parte date de puterea de calcul a procesorului grafic si in mai mica masura de viteza la care functioneaza memoria video. Din acest motiv cand se vorbeste de o placa video, deseori se face referire la caracteristicile procesorului grafic si mai rar la celelalte componente. Pentru cei care vor sa inteleaga mai in detaliu arhitectura procesoarelor grafice, exista un articol separat, intitulat “Procesoare grafice: detalii tehnice“, in care se discuta pe larg aceste aspecte. Iar pentru cei si mai curiosi,  aici puteti gasi mai multe informatii despre memoria video.

Mai departe vom detalia cateva din caracteristicile generale pe care le putem intalni la placile video pentru laptopuri.

Placi video dedicate vs. placi video integrate

Placile video integrate sunt de fapt un procesor grafic de performante reduse si consum mic de curent care este integrat (unit) cu alte componente de baza ale laptopului cum ar fi procesorul sau chipsetul placii de baza (detalii). De obicei, acesta nu are memorie video dedicata si se foloseste de memoria RAM a laptopului. Marele avantaj al acestei solutii grafice este pretul redus si faptul ca ofera suficienta putere de calcul pentru a efectua lucruri de baza, precum editarea de text sau navigarea pe Internet. Printre dezavantaje se numara evidenta lipsa de performanta pentru sarcini complexe (jocuri 3D, etc) si faptul ca, in caz de defectare, trebuie schimbate multe din componentele de baza ale laptopului, uneori fiind mai avantajoasa schimbarea laptopului cu totul.

Placile video dedicate sunt de obicei separate de restul componentelor din laptop, reprezentand o placa electronica de sine statatoare pe care se gaseste procesorul grafic si memoriea video. Aceasta placa video se conecteaza la placa de baza printr-un port special PCI Express. Exceptie de la aceasta regula fac placile video dedicate de performante foarte mici. Din rationamente economice, producatorii opteaza uneori pentru integrarea lor in placa de baza, dar componentele lor principale, adica procesorul grafic si memoria video raman separate. Laptopurile care folosesc placi video dedicate sunt mai scumpe si ofera performante mult superioare celor care folosesc solutii video integrate. Dezavantajul vine prin cresterea consumului de curent si al caldurii degajate.

Este bine de mentionat ca o placa video dedicata este asamblata de firma care face laptopul in care aceasta va functiona. Ca o consecinta a acestui fapt, placile video dedicate, chiar daca folosesc acelasi procesor grafic, vor fi diferite de la producator la producator si chiar intre modelele de laptop ale aceluiasi producator. De aceea, se intampla rar ca o placa video de la un model sau brand sa se potriveasca intr-un alt laptopt (exceptie fac placile video format MXM).

O placa video integrata si o placa video dedicata
O placa video Intel GMA 4500MHD integrata pe placa de baza a unui laptop (stanga) si o placa video dedicata, complet separata, ATI (AMD) Mobility Radeon 4500 (dreapta)


Porturile HDMI si DVI

In cazul in care utilizatorul doreste folosirea unei alte forme de display (afisare) in afara monitorului de la laptop, este necesara existenta unui port HDMI. Aceasta interfata compacta audio-video, materializata prin existenta unei mufe suplimentare, serveste celor care se folosesc des de videoproiectoare sau ecrane LCD pentru a-si afisa munca, a se juca, etc. Prezenta ei este binevenita si este anuntata in general in specificatiile tehnice ale laptopului. Este totusi bine sa verificati pe siteul producatorului daca modelul de placa al laptopului suporta acest format. Portul HDMI nu tine de producator, ci exclusiv de modelul placii.

De asemenea, orice placa video ofera si un port DVI, port asemanator in functionalitate cu portul HDMI, cu mentiunea ca poate transmite doar semnal video, nu si audio. La el se pot conecta exclusiv monitoare de calculator sau proiectoare.


Portul HDMI si DVI
Portul HDMI (stanga) si DVI (dreapta)


Tehnologia Optimus

Recent, Nvidia a introdus o inovatie in materie de laptopuri, asa numita tehnologie Optimus. Tehnologia Optimus permite unui laptop care are o placa video integrata si una dedicata sa le foloseasca alternativ, dupa nevoie. Adica, atunci cand laptopul nu este solicitat din punct de vedere grafic sau functioneaza pe baterie, placa video dedicata care consuma mult curent este oprita, iar laptopul utilizeaza exclusiv placa video integrata. Atunci cand laptopul are nevoie de putere grafica, placa video integrata este oprita, iar laptopul incepe sa foloseasca placa video dedicata. Deocamdata doar Nvidia a implementat aceasta tehnologie, dar AMD (fostul ATI) a anuntat ca va oferi in curand o solutie similara numita “Dynamic SG” sau “Dynamic Switchable Graphics”.
Tinem sa mentionam ca Tehnologia Optimus nu functioneaza intotdeauna corect daca sistemul de operare este pe 32-bit, de aceea este recomandata folosirea unui sistem de operare pe 64-bit (Windows 7 sau Vista).


Tehnologia 3D Vision

3D VisionTehnologia  3D Vision a fost introdusa de Nvidia in 2008 si este dedicata exclusiv gamerilor. Pentru a beneficia de ea, este nevoie de un set de ochelari speciali si de un monitor LCD care are o rata de refresh (refresh rate) de 120 Hz. Laptopurile care au sigla 3D Vision, includ in pret lor ochelarii speciali si au monitoare compatibile cu acestia. Spre deosebire de multe televizoare 3D, care ofera o imagine statica (datorata inclusiv naturii transmisiunii tv), laptopurile care beneficiaza de tehnologia 3D Vision, creeaza o imagine care variaza in functie de pozitia capului, astfel incat nu apar desincronizari de imagine, iar experienta 3D este mai imersiva. Prin software-ul special Nvidia, care face sincronizarea intre pozitia capului, ochelari si imagine, aproape orice joc poate beneficia de experienta 3D Vision.

Tehnologia 3D Vision are insa si niste dezavantaje evidente, primul fiind faptul ca desi experienta jocurile este mai imersiva, performantele grafice sunt mai mici. Acest lucru se datoreaza faptului ca placa video trebuie sa ofere o imagine diferita fiecarui ochi si deci trebuie sa proceseze un volum dublu de informatie. Drept urmare, daca in mod normal (fara 3D Vision) un joc se poate juca pe laptopul respectiv cu setarile video la “high”, atunci cand se va vrea folosirea tehnologiei 3D Vision , este foarte probabil ca acest lucru sa se schimbe.  Adica pentru ca jocul sa ruleze cursiv setarile grafice vor trebui reduse la “medium” sau chiar mai jos. Drept urmare, cei care vor sa joace ultimele jocuri folosind 3D Vision, trebuie sa opteze pentru o solutie grafica foarte performanta.

Un alt dezavantaj al acestei tehnologii este faptul ca monitoarele LCD pentru 3D Vision, care au un refresh rate de 120 Hz, nu au rezolutii mari. Marea majoritate au rezolutii de maxim 1366×768. Pentru multi gameri acest lucru s-ar putea sa nu fie un mare inconvenient, dar pentru cei care foloseasc laptopul si pentru alte activitati (editare video sau photoshop) astfel de rezolutii nu sunt tocmai binevenite.


Standardul MXM (Mobile PCI Express Module)
Placa video Mobility 4650
O placa video MXM 3.0a (ATI Mobility Radeon 4650)

Standardul MXM este menit sa elimine incompatibilitatea dintre placile video facute de diferiti producatori de laptopuri. In principiu, o placa video MXM trebuie sa se potriveasca (indiferent de fabricant sau brand) in orice laptop care foloseste un port/slot MXM. Exista insa si aici cateva limitari. In primul rand, standardul MXM se schimba cam o data la 3 ani, iar placile care folosesc un standard mai vechi nu pot fi utilizate in laptopuri care folosesc un standard nou. La fel, laptopurile care au un port MXM mai vechi nu pot folosi placi MXM care sunt facute pe un standard mai nou.

In al doilea rand, caldura degajata de o placa video MXM trebuie sa se incadreze in puterea de racire a laptopului care o va folosi. Astfel, o placa video foarte puternica, care genereaza multa caldura, nu poate fi utilizata intr-un laptop proiectat pentru o placa video de performanta scazuta. Invers insa este posibil, iar o placa video de performante scazute ar trebui sa functioneze fara probleme intr-un laptop care este proiectat pentru placi video mai puternice.

In al treilea rand, se poate ca BIOS-ul laptopului sa nu vrea sa recunoasca decat anumite modele de placa video MXM, limitand astfel numarul placilor video care pot fi folosite in modelul respectiv.

Desi standardul MXM exista de mai multi ani, in prezent doar cativa producatori il folosesc. O explicatie ar fi ca implementarea lui ar duce la o usoara reducere a vanzarilor de laptopuri, precum si la creerea unei piete secundare de placi video dedicate. Iata brandurile si producatorii care in momentul de fata fabrica laptopuri cu placi video dedicate MXM:

– Acer (pana la seria 200M de la Nvidia si seria 4000M de la ATI, inclusiv, modelele mai noi nu sunt MXM)
– Alienware
– ASUS (foloseste placi MXM usor modificate astfel ca numai cele din laptopurile ASUS se pot schimba intre ele)
– Clevo (in toate modelele de varf)
– Compal
– Fujitsu (Fujitsu-Siemens pana in 2008)
– HP (doar pentru modelele elitebook gen 8740w, 8540w)
– Lenovo (laptopurile din seria W)
– MSI
– OCZ


Memoria Video

Desi nu este la fel de importanta ca procesorul grafic in a defini performanta unei placi video, ea ramane totusi esentiala pentru functionarea acesteia. In prezent, pentru placile video dedicate exista doi producatori de memorii video: Samsung si Hynix. Placile video integrate nu au nevoie de memorie video separata, acestea folosind o parte din memoria RAM a laptopului (shared memory). Despre memoria video puteti citi mai multe aici: Placi video – memoria video.

Procesoare grafice

In 2010 piata procesoarelor grafice pentru laptopuri arata cam asa: Intel – 55%, AMD (ATI) – 27.6%, Nvidia – 17.1%, Via (S3) si SiS – 0.3% (sursa). Deoarece exista foarte putine modele de laptop care implementeaza procesoare grafice S3 sau SiS, nu vom insista pe aceste branduri.

Mai departe, pentru a avea o imagine mai clara asupra ofertei de placi video de pe piata laptopurilor vom oferii informatii specifice ficarui brand de procesoare grafice in parte:

AMD
AMD
Intel
Intel
Nvidia
Nvidia

Placile video de laptop in comparatie cu cele de desktop

In comparatie cu placile video pentru desktopuri, placile video dedicate pentru laptopuri sunt vizibil inferioare ca performanta. O placa video pentru laptopurile din gama medie ofera de obicei performante asemanatoare cu o placa video din gama de jos a desktop-urilor. La fel, o placa video pentru laptopurile din gama de varf ofera performante asemanatoare cu o placa video de clasa medie pentru desktop. Cu toate acestea, placile video pentru laptopuri raman foarte scumpe, iar cele mai performante costa in jur de 1,500RON dar pot ajunge si la 3,000RON (pentru cele din clasa medie pretul este in jur de 650-800RON). Aceste preturi au o singura justificare, si anume consumul de curent, mult sub cel al placilor video de desktop care ofera aceelasi performante.

Procesoarele pentru laptop : Clasa de varf

Clasa de varf este dedicata entuziastilor si profesionistilor. Aceasta categorie ofera performante deosebite, uneori foarte apropiate de cele ale unui desktop de performante medii. Evident ca pretul unui procesor din clasa de varf este destul de mare, incepand de la €320 (cu toate taxele) si urcand pana la €1000 pentru cel mai performant model. De asemenea consumul de curent si caldura degajata sunt in jur de 45W (55W consum max) sau 55W (65W consum max) pentru varful de gama. In continuare, aceste valori reprezinta un consum de curent mic fata de desktop, dar foarte mare in comparatie cu celelalte procesoare pentru laptop. Acesta este si motivul pentru care putine modele de laptop ofera optiunea utilizarii unui astfel de procesor, pe motiv ca necesita o solutie de racire performanta. Mai trebuie mentionat ca datorita consumului relativ mare, laptopul nu va functiona mai mult de doua ore alimentat de la baterie. Durata medie de utilizare folosind alimentarea de la baterie este de 60-90 de minute. De asemenea, laptopurile care utilizeaza astfel de procesoare sunt de obicei mari, avand o greutate de 3-4 kg la care se adauga o sursa de alimentare de minim 120W (cantarind la randul ei in jur 0.2-0.3 Kg).

Cele mai perfomante procesoare din aceasta gama vor contine litera „X” in denumire. Aceste procesoare nu au o frecventa clar stabilita , adica sunt „multiplier-unlocked” . In mod normal utilizatorul poate, prin BIOS-ul laptopului (meniul cu functiile de baza), sa creasca frecventa procesorului pentru un plus de performanta. Cresterea se poate face cat timp sistemul ramane stabil (nu apar erori in functionare). Spre deosebire de overclocking-ul clasic, atingerea acestui punct critic nu prezinta riscuri pentru procesor sau alte componente ale laptopului. Printr-o usoara reducere a frecventei procesorului, acesta se poate aduce din nou in parametrii normali de functionare, parametrii ce vor oferi oricum performante excelente (mult peste ale altor procesoare din gama).

Pana recent, gama de varf a procesoarelor mobile a fost exclusiv ocupata de Intel, motiv pentru care preturile practicate de acest producator sunt inca destul de ridicate. Din mai 2010, AMD a intrat si el pe acest segment de piata cu doua procesoare care vor fi prezentate ulterior. Inainte, vom prezenta oferta din mai cunoscuta gama de varf a celor de la Intel , adica procesoarele din cea de a doua generatie Intel® Core™i (2011)  si cele din prima generatie Intel® Core™ i (2010).


Oferta Intel

A doua generatie Intel® Core™ i7/5/3 (2011)
Intel Core i7

Ultima generatie de procesoare Intel pentru laptopuri s-a lansat in ianuarie 2011 si reprezinta a doua generatie de procesore Intel Core “i”. Printre imbunatatirile pe care le aduce noua platforma se numara trecerea integrala la procesul de fabricatie de 32nm pentru toata gama de procesoare si inclusiv pentru procesorul grafic integrat (pentru generatia precedenta [2010] gama de varf de procesoare era facuta pe 45nm iar procesoarele grafice erau facute tot pe 45nm). Astfel noile procesoare ofera performante mai mari fata de generatia precedenta si consumuri mai mici de curent. De asemenea Intel a lucrat la imbunatatirea arhitecturii, astfel incat procesoarele care lucreaza la aceeasi frecventa cu cele din prima generatie Core “i” (2010) au un plus de performanta de 10-15%.

Cea mai mare inovatie pe care o aduce noua platforma este implementarea functiei Turbo 2.0, o varianta imbunatatita a functiei Turbo 1.0. Pentru generatia din 2010, functia Turbo 1.0 functiona astfel (exemplu):  la un quad-core, cand toate cele 4 nuclee sunt utilizate in mod egal de o aplicatie, ele vor functiona la o viteza de 1.73GHz. Cand o aplicatie foloseste doar un singur nucleu, procesorul va opri functionare celorlalte 3 si va aloca curentul economisit la nucleul care are nevoie, marindu-i in acelasi timp viteza de la 1.73GHz la 3.06 GHz.

Noua functie Turbo 2.0, nu numai ca variaza frecventa nucleelor in functie de utilizarea lor dar si in functie de caldura pe care o degaja procesorul. Exemplu: la un quad-core cu frecventa de baza de 2.00 GHz, daca o aplicatie utilizeaza la maxim toate cele 4 nuclee, atunci procesorul va creste frecvente tuturor celor 4 nuclee de la 2.00 GHz la 2.60 GHz iar pe masura ce procesorul se incalzeste, frecventa acestora va scade treptat pana cand temperatura se stabilizeaza. Astfel, daca sistemul de racire este bun, este foarte probabil ca procesorul sa functioneze in mod constant la frecvente mai mari decat cele de baza. Acest lucru nu inseamna ca nu mai are sens achizitionarea unui procesor mai scump. Daca intr-un sistem un procesor de 2.00 GHz va putea functiona in mod constant la 2.30 GHz, in acelasi sistem si in aceleasi conditii, un procesor de 2.30 GHz va lucra la frecvente mai mari, undeva in jur 2.50-2.60 GHz. In acest fel laptopurile care folosesc a doua generatie Core “i”, depind in mod direct de sistemul de racire pentru a oferi utilizatorilor performante mai mari.

Alte specificatii ale celei de a doua platforme Core i (2011):

– Hyperthreading (transformarea unui nucleu de calcul fizic in doua nuclee de calcul virtuale, ceea ce sporeste eficienta procesorului)
– HDMI 1.4
– Sata III
– Intel Gigabit LAN 10/100/1000 integrat in Chipset

Imbunatatiri specifice aduse clasei de varf

Toate procesoarele din clasa de varf sunt facute folosind procesul de fabricatie de 32nm. Acest lucru permite frecvente mult mai mari fata de generatia precedenta, fara insa a modifica consumul de curent, caldura degajata si pastrand aceleasi preturi. Astfel procesoarele Core i7 quad-core din 2011 au in medie frecvente cam cu 500 MHz mai mari fata de cele din 2010. Acest lucru, combinat cu imbunatarile de arhitectura si functia Turbo 2.0, fac ca noile procesore sa fie cu peste 50% mai performante fata de generatia precedenta.

De asemenea, trebuie mentionat ca acum toate procesoarele, inclusiv cele din clasa de varf au integrate in procesorul principal si un procesor grafic care ofera performante foarte bune. In plus, memoria RAM pe care o utilizeaza laptopul foloseste acum frecvente de 1600 MHz fata de 1333 MHz pentru generatia precedenta.

Toate procesoarele din gama de varf folosesc placi de baza cu chipsetul HM67.

Gama de varf a celei de a doua generatie  Intel® Core™ i7 (2011)*:

Denumire Procesor Mem. Cache Frecventa de baza Frecv. Maxima Turbo 1N/4N
Caldura degajata (TDP) Viteza mem. DDR3 Hyper-Threading Numar fizic de nuclee Solutie grafica integ. Pret* Lansat (trimestru)
Intel® Core™
i7-2920XM
8MB 2.50 GHz 3.50GHz 3.20GHz 55W 1600 MHz Da 4 HD 3000 $1096 T1’11
Intel® Core™
i7-2820QM
8MB 2.30 GHz 3.40GHz 3.10GHz 45W 1600 MHz Da 4 HD 3000 $568 T1’11
Intel® Core™ i7-2720QM 6MB 2.20 GHz 3.30GHz 3.00GHz 45W 1600 MHz Da 4 HD 3000 $378 T1’11
Intel® Core™ i7-2710QE 6MB 2.10 GHz 3.00GHz 2.70GHz 45W 1600 MHz Da 4 HD 3000 $378 T1’11
Intel® Core™
i7-2630QM
6MB 2.00 GHz 2.90GHz 2.60GHz 45W 1333 MHz DA 4 HD 3000 N/A T1, 11

** procesoarele sunt ordonate de la cel mai performant la cel mai putin performant in functie de specificatiile tehnice
* pret de fabrica: fara taxe de import, TVA etc. Datorita faptului ca unele modele de procesoare nu se mai fabrica sau au fost inlocuite de modele mai noi, este foarte posibil ca in prezent acestea sa se gaseasca pe piata la preturi un pic mai mici decat cele oficiale.



Platforma Intel® Core™ i7/5/3 (2010)

Procesorul Core i7 940XM

Gama de varf a platformei Intel Core “i” pentru laptopuri a fost introdusa in Septembrie 2009. Din punct de vedere tehnologic ea este foarte asemanatoare cu procesoarele i7 pentru desktopuri. Ea include functii precum hyper-threading (transformarea unui nucleu de calcul fizic in doua nuclee de calcul virtuale), functie care sporeste performantele procesorului. De asemenea este prezenta si functia “Turbo” care este foarte utila procesoarelor care au mai mult de un singur  nucleu de calcul (dual-core si quad-core).  Desi foarte rar mai intalnim procesoare cu mai putin de doua nuclee de calcul, marea majoritate a aplicatiile inca nu stiu sa utilizeze aceste nuclee in mod egal. De aceea functia “Turbo” schimba automat frecventa diferitelor nuclee in functie de cat de utilizate sunt. Exemplu :  la un quad-core, cand toate cele 4 nuclee sunt utilizate in mod egal de o aplicatie, ele vor functiona la o frecventa de 1.73GHz. Cand o aplicatie foloseste doar un singur nucleu, procesorul va opri functionare celorlalte 3 si va aloca curentul economisit la nucleul care are nevoie, marindu-i in acelasi timp viteza de la 1.73GHz la 3.06 GHz.

Din nefericire insa, gama de varf a platformei Core “i” pentru laptopuri foloseste acelasi proces de fabricatie de 45nm ca si generatia precedenta (Intel Core 2 – 2009) si drept urmare chiar daca aduce imbunatari in materie de performanta, acestea nu sunt spectaculoase.

Gama de varf a platformei Intel® Core™ i7 (2010)*:

Denumire Procesor Memorie Cache Frecventa de baza Frecventa Maxima Turbo Caldura degajata (TDP) Viteza memoriilor DDR3 Tehnologie Intel® Hyper-Threading Numar fizic de nuclee Pret**

Lansat in (trimestru)

Intel® Core™
i7-940XM
8MB 2.13 GHz 3.33 GHz 55W 1333/1066 MHz Da 4 $1096 T3’10
Intel® Core™
i7-920XM
8MB 2.00 GHz 3.20 GHz 55W 1333/1066 MHz Da 4 $1054 T3’09
Intel® Core™
i7-840QM
8MB 1.86 GHz 3.20 GHz 45W 1333/1066 MHz Da 4 $568 T3’10
Intel® Core™
i7-820QM
8MB 1.73 GHz 3.06 GHz 45W 1333/1066 MHz Da 4 $546 T3’09
Intel® Core™
i7-740QM
6MB 1.73 GHz 2.93GHz 45W 1333/1066 MHz Da 4 $378 T3’10
Intel® Core™
i7-720QM
6MB 1.60 GHz 2.80 GHz 45W 1333/1066 MHz Da 4 $364 T3’09

* procesoarele sunt ordonate de la cel mai performant la cel mai putin performant in functie de specificatiile tehnice
** pret de fabrica: fara taxe de import, TVA etc. Datorita faptului ca unele modele de procesoare nu se mai fabrica sau au fost inlocuite de modele mai noi, este foarte posibil ca in prezent acestea sa se gaseasca pe piata la preturi un pic mai mici decat cele oficiale.



Oferta AMD

Platforma AMD® Notebook 2010

Desi oferta AMD pentru gama de varf de procesoare este inca restransa, iar performantele nu sunt foarte ridicate, AMD are avantajul unor preturi mai atractive. Este totusi bine de stiut ca la aceeasi frecventa de utilizare, arhitectura AMD nu ofera aceleasi nivel de performanta ca Intel. Exmplu : un procesor AMD la 3.00 GHz  din generatia 2010 ofera o performanta asemanatoare cu a unui procesor Intel Core 2 (2009)  la 2.80 – 2.90 GHz sau a unui procesor Intel Core i5 (2010) la 2.40 Ghz. Desi acest acest lucru ar sugera ca AMD ofera precesoare mai slabe, AMD cere pentru un procesor de 3.00 GHz un pret mai mic sau egal cu cel cerut de Intel pe procesorul Core 2 de 2.80 GHz. Din acest motiv, AMD ramane un producator demn de luat in considerare. In prezent, toate procesoarele AMD folosesc procesul de fabricatie de 45nm.

Gama de varf a platformei AMD 2010*:

Denumire Procesor Memorie Cache Frecventa de baza Caldura degajata (TDP) Viteza memoriilor DDR3 Tehnologie Hyper-Threading Numar fizic de nuclee Pret** Lansat in (trimestru)
AMD Phenom™ II BE X940 2MB 2.40 GHz 45W 1333 MHz Nu 4 N/A T1’11
AMD Phenom™ II BE X920 2MB 2.30 GHz 45W 1333 MHz Nu 4 N/A T2’10
AMD Phenom™ II BE X620 2MB 3.10 GHz 45W 1333 MHz Nu 2 N/A T2’10

* procesoarele sunt ordonate de la cel mai performant la cel mai putin performant in functie de specificatiile tehnice


Surse imagini: http://news.softpedia.com/news/Intel-Unveils-16-Core-2-Extreme-and-Xeon-CPUs-From-the-Penryn-Family-70551.shtml / http://www.electronicsinfoline.com/News/img/news/200909/39301_1.jpg