Seria 7000M de placi video AMD

Conform unor informatii obtinute de www.donanimhaber.com , seria de placi video 7000M va aparea in laptopuri cel mai devreme in noiembrie 2011 si va fi facuta folosind procesul de fabricatie de 28nm.

Mai jos puteti vedea pozitionarea pe piata a placilor 7000M:

Nu vom intra in detalii legate de denumirile de cod, ci ne vom rezuma la a sintetiza situatia actuala:

In gama mainstream, unde acum sunt pozitionate procesoarele grafice AMD 64x0M si 65x0M, vor aparea cel mai probabil in noiembrie/decembrie 2011 modele noi, modele care vor fi cam cu 25%-30% mai performante decat actualele. E posibil ca si consumul de curent sa fie putin mai mic (desi cel mai probabil acesta va ramane la fel). Acestea vor avea un Bus de memorie de 128-bit si vor fi dotate cu 1 GB GDDR3 pana la 2 GB GDDR5 de memorie.

In partea de sus aceea ce este acum gama mainstream, adica seriile 66x0M si 67x0M, tot in noiembrie/decembrie 2011 vor intra pe piata procesoare cam cu 30% mai puternice, care vor folosi intre 1 GB si 2 GB de memorie GDDR5.

Seriile actuale de procesoare grafice AMD 68x0M vor fi inlocuite tot in noiembrie 2011 de procesoare cu un bus de memorie de 128-bit sau 192-bit (in momentul de fata este 128-bit). Performantele lor ar trebui sa fie cam cu 25% mai mari fata de procesoarele grafice actuale din aceasta gama.  Se speculeaza ca vor folosi intre 1.5 GB de memorie GDDR5 pana la 3 GB.

In final, varful de gama,  ocupat pe moment de proaspat lansatele placi video 6970M si 6950M,  o sa fie inlocuit cu o noua generatie  in primavara lui 2012, cel mai probabil denumite 7970M si 7950M. Acestea vor fi cu 25% mai performante fata de placile video actuale si vor avea intre 2 GB si 4 GB memorie GDDR5.

Nota redactiei: In actualele conditii, ne pare cel putin ciudat ca acestor procesoare grafice li s-a alocat atat de multa memorie video. In realitate, acestea vor reusi sa foloseasca maxim jumatate din memoria alocata si asta cele mai solicitante aplicatii 3D. Drept urmare, din rationamente economice, excesul de memorie video nu se justifica. Se poate totusi ca din punct de vedere al marketingului, miscarea sa aiba sens.